Despre carte: an / Punctul culminant al operei lui Boethius este un scurt eseu „Despre consolarea filosofiei”, scris în închisoare înainte de executarea sa. Este strâns legată de cultura Evului Mediu occidental, iar cu poezia și umanismul său păstrează o forță atractivă pentru oamenii timpului nostru. Timp de multe secole, „Consolarea” a rămas un rezervor inepuizabil de cunoștințe filozofice și o sursă din care s-a extras puterea pentru îmbunătățirea morală și opoziția față de rău și violență. În „Consolarea” proza ​​alternează cu poezia - Boethius a ales o formă de satura este destul de rar în literatura antică, adică o combinație ciudată de proză și poezie. Textul în proză este scris sub forma unui dialog între prizonier și Filosofie, care apare sub forma unei zeițe. Muzele, care geme împreună cu el, nu pot oferi mângâiere unui om învins și suferind, pentru că îi corodează curajul cu otrava compătimiri de sine. Filosofia – Înțelepciunea personificată – devine consolatorul lui Boethius. Ea îl ghidează din nou prin labirinturile destinului care l-a abătut, conectându-l cu soarta lumii și a eternității. Vorbind cu Filosofia, Boethius trece treptat de la a se gândi la soarta sa la a lua în considerare natura destinului (averea) - un complot care era atunci invariabil popular în Evul Mediu..